Valcov a parasit Arestul Capitalei

valcov

Senatorul PSD, Darius Valcov,  a parasit arestul Politiei Capitalei, miercuri dupa-amiaza, dupa ce ordonanta de retinere pentru 24 de ore in cazul sau a expirat.

„Sa nu facem justitie la televizor. Sa asteptam decizia”, a spus fostul ministru de Finante, intr-o scurta declaratie data inainte de a se urca intr-un taxi.

Fostul ministru al Finantelor nu a recunoscut acuzatiile in fata magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, joi, potrivit avocatei sale, Lucia Furtuna: „Nu a recunoscut nimic. Noi, apararea, am spus astazi ca nu exista niciun indiciu care sa ne duca la suspiciunea ca s-a savarsit o astfel de infractiune”.

Senatorul PSD Darius Valcov a fost retinut pentru 24 de ore, miercuri seara, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, dupa ce a fost audiat mai multe ore.

Fostul ministru al Finantelor, care chiar miercuri a implinit 38 de ani, si-a inceput ziua la sediul DNA, dupa care a mers in plenul Senatului, unde a cerut si a primit votul pentru incuviintarea retinerii si arestarii sale.

De la Parlament, Valcov a mers din nou la audieri la DNA, in jurul orei 14.50, iar trei ore mai tarziu procurorii au anuntat retinerea sa, transmit televiziunile de stiri. In jurul orei 18:25, senatorul PSD a fost scos in catuse si dus in arestul Politiei Capitalei. „Mergem inainte”, a spus Valcov.

DNA a solicitat pe 19 martie aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov, pentru trafic de influenta. Valcov este urmarit penal si acuzat ca ar fi luat mita doua milioane de euro. Acesta ar fi comis infractiunea cand era primar al orasului Slatina. Valcov ar fi intervenit in favoarea unui om de afaceri in atribuirea unor contracte, in schimbul promisiunii a 20 la suta din sumele incasate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *