Sorin Oprescu ramane dupa gratii

sorin oprescu

Tribunalul Bucuresti (TB) a respins, vineri, cererea lui Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, de inlocuire a arestului preventiv cu o masura mai blanda – arest la domiciliu sau control judiciar.

Decizia TB poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti, a carei hotarare va fi definitiva, informeaza B1TV.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv in data de 7 septembrie pentru luare de mita. Intre timp, avocatii sai au pledat in favoarea eliberarii sale din arest, invocand o serie de motive medicale.

Avocatul Cristian Ene a declarat la postul B1TV ca decizia de vineri a Tribunalului Bucuresti arata ca apararea nu a putut prezenta dovezi din care sa reiasa ca motivele medicale sunt de natura a schimba masura arestarii preventive in arest la domiciliu.

In plus, o astfel de decizie se ia dupa mai multe zile petrecute in arest.

„Nu este exclus ca in perioada urmatoare, daca urmarirea penala inainteaza si se face dovada ca nu mai exista un risc de afectare a urmaririi penale, iar starea medicala a domnului Sorin oprescu este grav inrautatita sa se poata lua aceasta masura (de schimbare in arest la domiciliu, n.red.) „, a explicat avocatul.

In plus, Cristian Ene a precizat ca „agravarea starii medicale se poate constata si de medicul din arestul preventiv, pana la anumite limite”, in caz contrar permitandu-se deplasarea celui in cauza in afara spatiului arestului preventiv, la anumite unitati medicale.

Sorin Oprescu a fost transportat de doua ori saptamana aceasta la Spitalul Sf. Ioan pentru consult si investigatii medicale. El a solicitat sa fie internat la Spitalul Universitar, pe care l-a condus timp de mai multi ani, dar comisia de specialitate din Ministerul de Interne a decis ca, potrivit legii, trebuie chemat medicul curant in arest.

Pe de alta parte, numele lui Sorin Oprescu este mentionat in dosarul Apa Nova, in care fostul sau consilier Costin Berevoianu si Vlad Moisescu au fost retinuti joi seara si prezentati vineri in fata instantei cu propunere de arestare preventiva.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *