O fetita de doi ani a murit dupa ce a fost internata cu rujeola

FETITA, DOI ANI, CARAS-SEVERIN, RUJEOLA, SPITAL JUDETEAN, DECES FETITA

O fetita in varsta de doi ani din localitatea Ersig, judetul Caras-Severin, a decedat joi, cel mai probabil din cauza rujeolei, acesta fiind al treilea copil din Caras-Severin care si-a pierdut viata in ultimele sase luni din cauza respectivei boli, scrie Agerpres.

‘Fetita era din localitatea Ersig. Avea doi ani si nu era vaccinata ROR. Micuta a fost internata in spital la data de 30 ianuarie, ora 22:47, cu diagnostic de suspiciune de rujeola, hiperpirexie, adica febra mare. Pe durata internarii i s-au recoltat probe biologice, inclusiv ser pentru determinarea starii infectioase si a primit tratament adecvat varstei si simptomelor. Ca urmare a tratamentului a aparut o stare de ameliorare simptomatica si o stare generala buna’, a declarat vineri purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP) din Caras-Severin, Daniel Botgros.

El a mai mentionat ca pe data de 2 februarie insa, in timpul vizitei medicului curant, fetita a intrat in stop cardiac si nu a mai raspuns la manevrele de resuscitare. Urmeaza sa fie efectuate necropsia si rezultatele de laborator pentru a se vedea cu exactitate cauza decesului si, mai ales, daca acesta a survenit in urma rujeolei.

Primele doua decese au fost inregistrate la un copil de un an si doua luni si la un altul de opt luni, care au fost inregistrate la Timisoara. La nivelul judetului Caras-Severin, in perioada iunie 2016 – ianuarie 2017, au fost inregistrate peste 700 de cazuri de rujeola, 99% dintre acestea fiind la copii nevaccinati.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *