Ministrul Gavrilescu a dispus, cu gratie, macelul ursilor! Acestia pot fi „recoltati”

monitor oficial, gratiela gavrilescu, ministrul mediului, ordin semnat, ursi impuscati, recoltare ursi,

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a semnat, joi, ordinul privind cota de interventie pentru 140 de ursi. Conform acestuia, 140 de ursi ar putea fi relocati si/sau impuscati. Ministerul Mediului a confirmat pentru Ziare.com faptul ca joi a fost semnat acest ordin si ca el urmeaza sa fie publicat, zilele urmatoare, in Monitorul Oficial. Gratiela Gavrilescu anuntase inca din 25 august ca va semna acest ordin, „indiferent de cate mitinguri vor fi”.

„In perioada anterioara mandatului meu, cand ar fi trebuit sa fie emis un ordin de ministru care sa reglementeze aceasta situatie, nu numai ca nu s-a facut, ci au fost puse bariere, tocmai ca in cazul de astazi ne aflam in niste situatii inedite in care ursul ataca gospodariile omului, ataca omul si de multe ori ne trezim ca deschidem televizorul si vedem ca o anumita persoana este chiar ajunsa in situatia de urgenta la UPU. La lucrul acesta nu putem sa stam impasibili.

Numarul carnivorelor mari, ursi respectiv, in Romania, depaseste 7.000 de capete si atunci am avut curajul sa imi asum un ordin de ministru pe care l-am negociat foarte bine cu ONG-urile, cu toate autoritatile locale care au probleme foarte mari cu aceste carnivore mari”, declara in urma cu o saptamana ministrul, numind si judetele care au astfel de probleme: Covasna, Harghita si Mures.

A insistat atunci ca nu e vorba despre o cota de vanatoare, ci de una de interventie si ca va merge inainte indiferent de opinia publica: „Indiferent de ce s-ar intampla, cand anumite persoane s-ar putea sa iasa in strada sa spuna ca trebuie sa protejam ursii, da, protejam ursii prin masurile pe care le luam conform acestui ordin de ministru, dar nu punem in pericol viata cetateanului.

Indiferent de ce se spune, eu va spun ca nu este cota de vanatoare, ci este cota de interventie pentru punerea in siguranta a vietii cetateanului, asa ca, indiferent de ce se va intampla, indiferent de cate mitiguri or sa mai fie in fata ministerului sau unde, eu nu voi renunta la semnarea acestui ordin de ministru.

Am sprijinul inclusiv al Academiei Romane (…), am toate avizele date de catre toate celelalte autoritati implicate, inclusiv sustinerea tuturor autoritatilor locale”, mai afirma Gavrilescu.

„Relocati sau recoltati”

Am vrut sa stim cum s-a ajuns la acest numar, 140 de ursi, prezent in ordin. Conform Ministerului Mediului, „Stabilirea numarului exact de exemplare care se pot recolta s-a realizat in urma consultarilor cu Grupul de lucru pentru conservarea carnivorelor mari din Romania, aprobat prin OM nr. 2245/24.011.2016”.

Ministerul ne-a transmis ca ursii vor fi „recoltati” (impuscati) „doar in situatii justificate, in care alternativa relocarii nu este posibila”.

„Prima optiune in cazul in care un exemplar de urs produce pagube sau pune in pericol sanatatea si integritatea locuitorilor o reprezinta capturarea si relocarea acestora, optiunea impuscarii fiind luata in considerare, de la caz la caz, in urma unei analize riguroase, in care vor fi implicati toti factorii decizionali”, mai arata ministerul.

Pentru moment nu se stie cate exemplare vor fi relocate si cate vor fi ucise. „Nu este vorba de o selectie a unui numar de exemplare ce vor fi recoltate, ci de un numar maxim pentru care se poate interveni in timp util in cazul in care sunt puse in pericol vietile oamenilor sau bunurile acestora de catre exemplarele de ursi cu comportament deviant”, ne-a transmis Ministerul.

Ursii nostri ar putea fi primiti in alte tari

Am vrut sa stim unde vor fi relocati acesti ursi, daca, eventual, s-a luat legatura cu alte tari, care ar fi interesate sa primeasca din ursii nostri. „Relocarea ursilor se va face pe teritoriul national in functie de disponibilitatea si capacitatea celorlalte fonduri cinegetice”, a fost raspunsul Ministerului.

„Ministerul Mediului analizeaza in acest moment varianta relocarii unor exemplare de ursi in alte state”, se mai arata in raspunsul ministerului, fara a se oferi amanunte.

Conform statisticilor detinute de Ministerul Mediului, din toamna lui 2016 pana in iulie 2017 au existat 9 atacuri ale ursilor asupra oamenilor si „223 pagube produse animalelor domestice de catre urs”.

Conform Ministerului Mediului, „numarul optim al exemplarelor de ursi la nivel national este de 4.000-4.500”. In acest moment, mai precizeaza sursa, in Romania ar fi 7.000 de exemplare.

Sursa foto: adevarul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *