Laura Codruta Kovesi: Presiunea asupra DNA este constanta

laura codruta kovesi, procuror sef, dna, mafia medicamentelor, perchezitii

Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, considera ca presiunea exercitata asupra institutiei pe care o conduce va continua, insa arata ca rezistenta procurorilor la astfel de presiuni a crescut, se arata intr-o analiza Reuters.

Fosta jucatoare de baschet, asa cum este prezentata Kovesi, a declarat pentru agentia Reuters ca este important ca politicienii din Romania sa ajunga la maturitatea la care sa inteleaga ca procurorii nu isi fac decat datoria.

Lupta anticoruptie in Romania are un asemenea succes, incat carele de televiziune si echipele de jurnalisti se afla mereu in fata DNA, asteptand ca urmatorul politician, judecator sau om de afaceri sa intre pentru a da explicatii in fata anchetatorilor, scrie Reuters, la inceputul materialului.

Doar anul trecut, DNA-ul condus de Kovesi a stabilit un record de 1.138 de anchete finalizate cu o condamnare definitiva. Au ajuns astfel dupa gratii oameni care odata pareau invincibili.

Cazurile de coruptie – in care sunt implicati cumnatul premierului Ponta, dar si socrul acestuia, el insusi membru important in partidul aflat la putere, precum si fratele fostului presedinte, ministri sau alti politicieni – au tinut prima pagina a ziarelor. Mai mult, scrie sursa citata, 7% din parlamentarii alesi in 2012 au fost condamnati sau sunt anchetati pentru fapte de coruptie.

Intre timp, presiunea politicienilor asupra anchetatorilor a crescut, odata ce investigatiile DNA au atins cel mai inalt nivel al politicii, a declarat Kovesi pentru Reuters. Totusi, fosta jucatoare de baschet, in varsta de 41 de ani, nu pare a fi ingrijorata.

„Rezistenta procurorilor la astfel de presiuni a crescut”, a sustinut Laura Codruta Kovesi, cel mai tanar procuror general al DNA si prima femeie care conduce aceasta institutie.

„Presiunea va continua atat timp cat investigam astfel de cazuri. Dar cred ca este important ca actuala clasa politica sa ajunga la o anumita maturitate si sa inteleaga ca procurorii vor doar sa afle adevarul si nu au altfel de interese”, a adaugat Laura Codruta Kovesi.

Plangerile politicienilor au crescut, la fel cum s-a intamplat si cu protestele din fata sediului DNA.

Laura Codruta Kovesi, al carui tata a fost tot procuror, spune ca in timpul liber duce o viata absolut normala.

Acuzatii la adresa lui Kovesi

„In luna ianuarie, un fost candidat la prezidentiale (Elena Udrea – n. red.), aflat sub investigatia DNA, a sustinut ca Laura Codruta Kovesi datoreaza numirea sa la DNA influentei unui oficial de servicii secrete, acuzatie pe care Kovesi a respins-o si a catalogat-o ca fiind o mizerie”, mai noteaza sursa citata.

La randul sau, judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, se declara ingrijorat de amplitudinea cazurilor de coruptie, pentru ca acestea arata ca „societatea romaneasca este bolnava de sus pana jos. De la sanatate si educatie, pana la justitie, politica si mediul de afaceri, tot sistemul este corupt”.

Anul trecut, mai noteaza Reuters, 7 judecatori si 13 procurori au fost inchisi pentru coruptie. Sursa citata mai scrie si despre cazul lui Toni Grebla, fost judecator CCR, implicat acum intr-un dosar de coruptie si acuzat ca a primit mita „un BWM si doua rochii pentru sotia sa”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *