Klaus Iohannis alaturi de biciclisti

klaus iohannis

Presedintele Klaus Iohannis isi exprima sprijinul pentru un protest organizat sambata, in Bucuresti.

„Viata din marile orase este de multe ori agitata si aglomerata, iar imbunatatirea calitatii vietii trebuie sa reprezinte un obiectiv pe termen mediu si lung. Mersul cu bicicleta fie duminica in parc sau in fiecare dimineata spre serviciu ne mentine sanatosi, reduce traficul rutier si implicit poluarea. Sunt alaturi de biciclisti si indemn cat mai multe persoane sa se deplaseze folosind bicicleta. #oraspentruoameni„, scrie pe Facebook Klaus Iohannis.

In acest mod, seful statului isi arata sprijinul pentru un mars de protest organizat sambata de Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania si Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti.

Bucurestenii sunt invitati, la ora 14.30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herastrau, pentru a se alatura protestului pe biciclete.

„Bucurestenii sunt invitati sa scoata bicicleta-n strada pentru a cere un #oraspentruoameni Traseul poate fi parcurs de orice biciclist, de la 4 la 94 de ani. Pe Pasajul Basarab si in Piata Revolutiei ne vom opri pentru 20 de minute pentru a-i astepta pe cei care merg mai incet”, se arata in mesajul postat pe pagina de Facebook a marsului biciclistilor.

Iata traseul marsului biciclistilor din Capitala, pe care traficul va fi restrictionat intre orele 15.30 si 18.30:

Parcul Herastrau – Piata Charles de Gaulle – bd. Constantin Prezan – sos. Kiseleff – Piata Victoriei – sos. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – sos. Grozavesti si retur pe Pasajul Basarab – sos. N. Titulescu – Piata Victoriei – calea Victoriei – bd. Regina Elisabeta – bd. Schitu Magureanu – Pod Izvor – Splaiul Independentei – str. Bibescu Voda-Pod Serban Voda – bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *