Iohannis ascunde cheltuielile Presedintiei de ochii prostimii! Adica de noi!

klaus iohannis, cheltuieli presedintie secretizate, bani ascunsi, presedinte romania, protocol national, administratie prezidentiala

Trecerea Protocolului National de la Ministerul Afacerilor Externe in ograda Cotroceniului nu a avut alt rost decat sa-i permita lui Klaus Iohannis sa-si secretizeze cheltuielile.

Din 2002 si pana acum, de organizarea ceremoniilor oficiale si de respectarea protocolului se ocupa Institutul Protocolui National, structura care se afla in subordinea MAE. Recent, Guvernul Ciolos a aprobat infiintarea unui ”Consiliu al Protocolului National” in cadrul Administratiei Prezidentiale, respectiv un ”organism interinstitutional, fara personalitate juridica, responsabil cu elaborarea regulilor privind organizarea si desfasurarea ceremoniilor oficiale”. Fara personalitate juridica dar cu un buget pus la dispozitie, buget care va fi in mod evident administrat de institutia tutelara, adica de Administratia Prezidentiala. Care ii va putea astfel indeplini toate dorintele actualului sef al statului – persoana pe cat de tacuta, pe atat de vigilenta cand este vorba despre livrarea unei imagini cat mai prezidentiale cu putinta. Iar daca dorintele vor depasi bugetul, nu-i bai, ca doar de aia exista rectificari bugetare. Iar banii necesari unor deplasari externe incepute oficial si terminate cu cate o scurta vacanta pot fi justificati, la o adica, cu ajutorul obligatiilor de natura diplomatica pe care Romania trebuie sa le respecte. Ca la carte, ca doar acum facem o altfel de politica, una in care fastul se ridica la nivel european.

Nu si conditiile de trai oferite romanilor, dar asta este o alta poveste. Iar ca sa venim si noi in ajutorul noului responsabil cu respectarea la sange a protocolului, ii sugeram lui Klaus Iohannis sa se inspire din povestea celebrelor cumparaturi facute de nu mai putin celebrul Mihai Necolaiciuc – fost director al CFR care a fericit compania cu achizitii de peste 18 milioane de euro. Produse de lux care sigur ar atrage atentia si actualului presedinte: pahare din cel mai fin cristal,  perne de 1.300 de euro bucata , solnite de 400 de euro bucata, oglinzi de 48 de milioane de lei vechi bucata, mese de cate 113 milioane de lei vechi bucata, pilote de pat cu 120 de milioane de lei vechi bucata si lumanari de 1,5 milioane de lei vechi fiecare etc. Este adevarat ca Necolaiciuc a sfarsit prin a ajunge dupa gratii, dar nu orice poveste are un final nefericit. Sau fericit, in functie de perspectiva cititorului.

Cotroceniul, modernizat in draci

Criticat non-stop pentru lipsa sa de reactie in mai toate problemele importante, presedintele Klaus Iohannis opinteste in schimb cu sarg la refacerea Palatului Cotroceni – trebusoara care, fara doar si poate, va umple de mandrie inima cetatenilor si ii va face sa uite de salariile mici, impozitele mari, ratele restante la banci, spitalele de unde iesi plin de virusi sau cu picioarele inainte, spagile date la gradinite si scoli, mancarea pe cat de scumpa, pe atat de proasta calitativ etc. Astfel, conform ultimelor informatii aparute pe tema, Presedintia s-a dotat in ultimele luni cu 16 televizoare noi cu tehnologie led smart HD in valoare de 8.000 de euro plus lampi cu leduri si becuri economice (12.500 euro). Iar ca locatarii sa poata bea apa curata si de calitate de-a lungul mandatului, s-a trecut la saparea unui put de mare adancime, pentru care Administratia Prezidentiala va plati nu mai putin de 33.000 de lei. Pret la care apa ar putea sta in gatul oricarui om cu obraz obisnuit, dar nu si unuia cu obraz subtire.

Sursa text: enational


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *