Demascat! Sebastian Ghita, turnator de prima clasa pentru SRI

SEBASTIAN GHITA, SRI, PERSOANA DE INTERES, TURNATOR, FLORAN COLDEA, GEORGE MAIOR, COMISIE CONTROL SR, ADRIAN TUTUANU

Presedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Tutuianu, a explicat ca Sebastian Ghita a participat la evenimente ale Serviciului in ultimii patru ani ca membru al acestei comisii, iar in perioada 2010-2012 a fost considerat de SRI o persoana cu „informatii de interes” pentru securitatea nationala. El nu a dorit sa ofere detalii publice privind eforturile de gasire a fostului deputat, informeaza News.ro.

Intrebat in ce calitate a participat Sebastian Ghita la intalnirile SRI, Tutuianu a precizat ca sunt doua motive diferite oferite de sefii Serviciului in sedinta de miercuri, in functie de perioada de referinta.

„Pentru perioada 2012 – 2016 raspunsul este simplu: a fost membru al comisiei parlamentare de control al SRI si a participat si la activitati publice si la activitati care au fost mai putin publice, activitati care privesc calitatea sa de membru (al Comisiei SRI – n.red.) (…). Raspunsul este urmatorul: nu a fost ofiter acoperit si un argument adus de comisia interna a SRI este legat si de juramantul pe care l-a depus in 2012”, a spus el.

In ceea ce priveste perioada 2010-2012, respectiv de la primele intalniri la momentul la care a devenit deputat, membru al Comisiei, Tutuianu a citit un raspuns oficial al SRI: „A fost prezent in calitate de persoana care avea informatii de interes pentru securitatea nationala”. Intrebat daca intalnirile de dinainte de 2012 au fost in calitate de om politic sau om de afaceri, Tutuianu nu a dorit sa raspunda: „Dati-mi voie sa raman cu raspunsul acolo unde l-am dat”.

Presedintele comisiei nu a comentat nici ce il credibiliza pe Sebastian Ghita ca sursa de informatii pentru SRI. „Intram pe o zona unde nu va pot da alte informatii”, a spus el. In ceea ce privesc eforturile de localizare a lui Sebastian Ghita, Tutuianu a spus ca informatiile sunt „clasificate”.”Sunt mai multe institutii care au atributii in a verifica unde se afla si eventual a-l identifica. Chestiunile acestea sunt informatii clasificate”, a explicat el.

La plimbarica prin Toscana

Presedintele comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Tutuianu, a dezvaluit ca in vacanta din Toscana in care au fost impreuna Florian Coldea si Sebastian Ghita au mai fost si directorul Serviciului Roman de Informatii de la acea vreme, George Maior, precum si fostul vicepremier Vasile Dancu.

„Domnul George Maior a dat comisiei de control intern anumite explicatii. Nu au fost impreuna, de exemplu, in Insulele Seychelles. Nu exista aceasta informatie. In Toscana, da”, a declarat Adrian Tutuianu fiind intrebat daca si familia Maior a fost impreuna cu Sebastian Ghita in vacante din strainatate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *