CSM-ul decojeste „Portocala” DNA!

catalin tache, dna, portocala decojita, mircea negulescu, dna ploiesti, csm, inspectie judiciara

Gata, s-a inceput razboiul total pe „frontul Justitiei”, dupa ce Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a iesit pentru prima oara din starea de neutralitate totala, acuzata de unii ca fiind chiar un fel de pozitie „capra” in ceea ce priveste acuzele de abuz comise de diversi procurori.

Iar cum cei din Inspectia Judiciara au „spart gheata” tocmai cu de acum deja celebrul procuror Negulescu – „Portocala” de la Structura Teritoriala Ploiesti a DNA, adica ala de era „rau de tot” si il „lua capul” daca vreo „zdreanta” se punea cu el creeaza un precedent mai mult decat interesant. Mai ales ca, pentru prima oara, acuzele asumate ale Consiliului Superior al Magistraturii impotriva unui procuror sunt de o gravitate extrema, care il arunca pe acesta direct in boxa acuzatilor, cercetarea disciplinara finalizata de catre Inspectia Judiciara fiind un adevarat rechizitoriu. Care, cu siguranta, va fi pus la dispozitia colegilor lui „Portocala” de la Directia Nationala Anticoruptie.

A incalcat legea!

Desi suspendat din functie, procurorul Mircea Negulescu nu a reusit sa se sustraga, in cele din urma, exercitarii actiunii disciplinare de catre Inspectia Judiciara din cadrul CSM. Iar principala concluzie este cat se poate de clara, si anume ca Negulescu-„Portocala” a incalcat flagrant legea si asta nu o data, ci in mai multe randuri! Si dincolo de „incalcarea standardelor de conduita impuse magistratilor, limbajului utilizat de natura a contraria si indigna si desfasurarea unor activitati care pot crea indoieli in randul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenta, impartialitatea si integritatea magistratului procuror”, Mircea Negulescu a comis si alte fapte cu vadit iz penal. Astfel, s-a stabilit ca acesta a „ facut aprecieri defaimatoare la adresa procurorilor investiti cu solutionarea unor cauze penale, a manifestat preocupare pentru identificarea unui martor cu identitate protejata, a dezvaluit date din dosare penale, a opinat in sensul formularii unei plangeri penale de catre un inculpat impotriva procurorului de caz si a dat indicatii privind continutul plangerii si organul competent a o solutiona”. Si uite cum Inspectia Judicara urmeaza sa le paseze acum procurorilor anticoruptie un dosar facut deja „beton”…

Sursa text: enational.ro / CATALIN TACHE


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *