Cristian Sima ii sifoneaza pe toti! Ziaristi, politicieni si afaceristi in malaxorul brokerului

carte autobiografica, dezvaluiri incendiare, cristian sima, brokerul fugar, marea spovedanie

Fostul broker CRISTIAN SIMA face o serie de DEZVALUIRI INCENDIARE despre toate scandalurile recente care au socat Romania in ultima perioada culminand cu DOSARELE MICROSOFT si GALA BUTE. SIMA nu se limiteaza in a povesti faptele, acesta descriind cu lux de amanunte o serie de episoade la care a asistat.

BOGDAN CHIREAC, SORIN OVIDIU VANTU, DAN TURTURICA, CALIN POPESCU TARICEANU, ALINA BICA, TRAIAN BASESCU, CATALIN PREDOIU, GABRIEL SANDU, IOAN TALPES, DORIN COCOS, ADRIAN NASTASE, ELENA UDREA, fratii MICULA, dosarele DNA, combinatii, spagi – totul este descris amanuntit de CRISTIAN SIMA pe blogul sau personal mareaspovedanie.ro in cadrul unui serial episodic intitulat sugestiv MAREA SPOVEDANIE. SIMA promite ca, in cazul in care va supravietui acestor MARTURII INCREDIBILE, va continua sa dezvaluie lucruri HALUCINANTE.

In continuare va prezentam primele trei episoare din MAREA SPOVEDANIA a brokerul CRISTIAN SIMA, cel despre care se crede ca este stabilit undeva in Elvetia dupa ce ar fi parasit Romania cu o mare parte dintre banii investiti de clientii sai cu greutate.

“Nu stiu daca de aici, din munti, as putea privi mai distant si mai realist brambureala damboviteana, dar stiu cu siguranta ca pot discerne cateva adevaruri si cateva intoxicari livrate populatiei in ultima saptamana. Am cunoscut personal toate personajele pe care le voi analiza si cunosc cateva detalii din afacerile care inflameaza presa si mai ales publicul de acasa.

Ce au in comun actorii ultimei saptamani? In primul rand, un bagaj cultural precar. Vorbesc mult, actioneaza haotic, fara fineturile unui plan bine gandit. Lucrurile au luat-o razna si fiecare arunca si improasca cu ce are la indemana fara a aprecia unde loveste, cum loveste si mai ales daca o lovitura reusita ii poate fi si benefica.

Nu cred ca mai exista vreun cetatean cu scaun la cap care sa creada ca exista vreo institutie a statului neatinsa de coruptie. De la Parlament, Presedintie, Justitie, Servicii, Presa, Biserica sau Armata si pana la cel mai mai mic organism statal de reglementare sau verificare, peste tot exista metastaze, mai mici sau mai mari ale cancerului coruptiei care se tot dezvolta de 25 de ani, sub privirile noastre, cu ingaduinta noastra si mai ales in fata resemnarii noastre. Amatorii teoriei conspiratiei, nu putini la numar, vor spune ca exact asta se doreste, haos. Din haos nu se poate iesi decat cu o dictatura sau cu o noua Putere, marioneta a unei Puteri straine. Eu cred insa contrariul, acest haos ne caracterizeaza, il gustam cu placere si l-am creat cu placere. Fiecare dintre noi isi poate azi revarsa ura pe oricine. Putem uri cu placere si in voie orice politician, orice om de afaceri, orice Putere straina, aliata sau nu, toti suntem fericiti ca am avut dreptate si toti spunem cu mandrie amicilor: “Ti-am spus eu, si asta era corupt!”. Scandalul e prea mare si nimeni nu vrea sa analizeze situatia creata fara ranchiuna si fara parti-pris-uri. Avem sute, mii de corupti si corupatori, evident ca toti au o vina profunda in scufundarea Romaniei in mocirla din ultimii 25 de ani, dar nimeni, absolut nimeni pana acum, nu vrea sa analizeze sinapsele acestei coruptii generalizate.

Umil, foarte umil, fara a crede ca detin suficiente informatii pentru a contura perfect adevarata stare de lucruri din societatea romaneasca, voi incerca sa fac o analiza a sinapselor si a neuronilor cei mai importanti din fenomenul comisioanelor si al para-ndaraturilor in afacerile cu statul.
Dupa 1990, am asistat la un boom al economiei de piata prin nasterea a zeci de mii de afaceri private. Din pacate, selectia naturala nu a functionat corect, pentru ca singurele societati care au reusit sa prospere si sa creasca, uneori disproportionat intr-o asa scurta perioada, au fost doar acelea care au beneficiat de contracte cu statul. Pana si cei care au avut succes in afaceri private cu privati jinduiau la o mica afacere cu statul. Cu statul, nu puteai sa pierzi, riscul era zero, statul pierdea mereu si asta facea diferenta. Intr-o discutie cu Florin Talpes, CEO-ul de la Softwin, care reusise sa-si vanda cu succes produsul BitDifender, atat la noi, cat si in strainatate, am fost surprins de regretul si disperarea sa ca nu reuseste sa castige nicio licitatie cu statul in IT, pentru ca Siveco, Omnilogic si HP iau tot si nu lasa nici macar cateva firimituri. Cum decidentii de la aceste trei mari entitati din IT imi erau clienti, ba chiar unul mi-a fost actionar la WBS, am intrebat cu curiozitate de ce nu ii lasa si pe ceilalti sa culeaga firimiturile de la masa bogatilor, erau multe contracte de cateva milioane, ei erau atrasi mai ales de cele ce depaseau 100 de milioane. Raspunsul a fost pe cat de simplu, pe atat de logic. Puterea politica, odata ce isi perfectiona un canal de fraudat statul si de incasat usor comisioane si para-ndaraturi, nu mai voia si alti jucatori in ecuatie, asa ca, inevitabil, chiar si la contracte de sute de mii, se ducea la acelasi consortiu, unde sinapsele functionau perfect, si il ruga, il implora sa accepte si un contract mic.

Sinapsele au fost create profesionist si unse cu atentie in perioada 2000-2004. Acesta este si logica pentru care Nastase a fost atat de apreciat de mediul de afaceri. Totul era de dinainte stabilit si sistemul functiona perfect. O sa va explic cum functiona in IT si metalurgie, pentru ca de acolo am cele mai multe informatii. Sa presupunem ca Ministerul Educatiei vrea sa-si doteze scolile cu hard si soft intr-un program agreat unanim, si de beneficiar, si de furnizori. Ministerul Educatiei stabileste bugetul, atat, doar cifra ce va fi cheltuita. Cu aceasta cifra in mana, liderul consortiului, de obicei un executiv de la o multinationala americana, in cazul nostru ruda prin alianta cu Presedintele Bush Jr., face caietele de sarcini. Este esential ca cei ce vor castiga licitatia sa faca si caietele de sarcini. Ei vor hotari de ce are nevoie scoala romaneasca, evident in functie de ce au ei de vanzare, adica materialele nevandabile, uzate moral, resturile din productiile mai vechi. In plus, caietele de sarcini trebuie sa aiba niste cerinte imposibil de indeplinit de concurenta, adica de alte multinationale care ar dori sa le strice afacerile. Numai ca statul roman e un prost platnic, el plateste tarziu si exista riscuri de devalorizare, multinationalele nu accepta asa ceva, ele vand cu banii inainte, ca la curve. Va rog sa-mi scuzati comparatia, dar sunt convins ca politicienii care aprobau aceste achizitii se incadreaza perfect in aceasta descriere. Deci, odata hotarat cine va castiga licitatia, ramane de aranjat consortiul castigator si circulatia banilor. Multinationala americana ii vinde lui Omnilogic partea de hard cu credit furnizor si cash.

Omnilogic, cum nu are cash, se duce la Marinel Burduja, la Raiffeisen, si ia un credit in baza contractului castigat cu statul sau, daca suma este prea mare, se poate apela la factoringul de 20% oferit cu generozitate de Standard Chartered (Ericsson prefera factoringul). Softul e preluat de Siveco, veriga slaba, Siveco nefiind capabila sa plateasca cu usurinta para-ndaratul. In acelasi consortiu castigator, mai intra o firma europeana, de obicei din tarile baltice, care acorda consultanta si alte prostii, dar care are rolul cel mai important, acela de a plati para-ndaraturile si comisioanele aferente. Firma baltica transfera tot ceea ce primeste, minus un comision infim, pe conturile private si cifrate ale managerilor de la firmele din consortiu, de obicei in Austria si Elvetia (moda Dubaiului a aparut mult mai tarziu, iar moda cipriota s-a dovedit falimentara dupa “nationalizarea” conturilor din insula.) Politicienii, in perioada 2000-2004, aveau taxa de 10%, dar doreau doar bani la punga. Dupa castigarea licitatiei si livrarea marfurilor, statul platind greu, anumiti decidenti trebuiau unsi pentru “a da drumul la bani“, cum se spunea in jargon. Deci, dintr-o licitatie de 100 de milioane, 10 ramaneau la factorul politic, iar marfa achizitionata nu costa mai mult de 50 si era si depasita moral. In schimb, contractele din IT aveau avantajul ca mai creau ceva plusvaloare pentru actorii principali, ca doar existau consumabile la hard si licentele de la soft… Un exemplu elocvent este ca, desi Softwin era distribuitorul de licente Microsoft, el nu apuca niciodata sa dea licente si la stat. Logic, erau prea ieftine si aveau discount prea mare.

Exista insa un pericol in anii 2000, presa. Nastase o adusese la tacere, dar si multinationalele si consortiul au contribuit din belsug la acea stare de fapt. Daca in 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro si se credea ca va incepe din nou sa latre ca la inceputul anilor ‘90, consortiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precadere in presa prietena. Intai, au batut palma cu mogulii, dar si asa tot mai ramaneau niste ziaristi “dusi cu capul”, care aveau chef de anchete si scoop-uri. Firmele din IT au inceput atunci sa plateasca salarii direct ziaristilor, de obicei celor influenti.

Eram intr-un bar bucurestean cu seful unei multinationale americane din IT sila televizor era o emisiune cu Dan Turturica, de la Romania Libera. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms si l-a scos din emisiune, asa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie si celor din jur ca l-a cumparat deja. La fel a procedat si Vintu cand isi freca, de fata cu mine si Mircea Dinescu, mainile, la crearea ziarului Gandul (pentru aceasta poveste puteti citi spovedania „SOV si jurnalistii”, publicata in Hotnews, in 2010).

La sfarsitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maxima, neuronii actorilor nu mai gandeau, erau deja pe regim de rutina. Exista insa o hiba imensa in acest sistem, hiba ce provenea din lacomia lui Nastase, care nu impartea si care nici nu-i lasa pe cei mai mici sa ciupeasca si ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decat cu persoane de la minister, secretar de stat in sus, si toti inspectorii scolari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfa achizitioneaza, la ce preturi, fara sa poata beneficia de vreun sfant, ba mai mult erau si obligati sa semneze la ordin orice matrapazlac. Revolta sfintisorilor PDSR din teritoriu s-a simtit greu la alegeri, unde favoritul Nastase a pierdut cu brio.

O sa ma intrebati ce faceau Justitia si Serviciile. Evident, faceau afaceri. Daca veti analiza actionariatul Siveco si Omnilogic, trecand prin cateva societati austriece si baltice si prin cativa actionari de la Viena, veti afla ca sinapsa actionarului majoritar ajunge tot in Romania, la ofiterii din Serviciile lui Magureanu, retrasi in afaceri cu IT in 1996. De multe ori, cand unii politicieni, chiar de la PDSR, erau inspaimantati de jaful ce se punea la cale si refuzau sa semneze sau sa publice caietele de sarcini facute de consortiu, baietii retrasi din Servicii interveneau direct santajand politicienii recalcitranti, dandu-i pe brazda.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat spaga anticipata, fara obiect. La un moment dat, in plina criza, cand aparusera niste zvonuri ca cineva se gandeste sa-mi ofere postul de la Finante, inainte cu mult de a primi vreo propunere sau macar vreo sugestie, consortiul a venit si mi-a propus sa-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era sa ai deja spaga pe cont cand ajungi ministru, astfel incat sa o treci de la inceput in declaratia de avere si sa nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat spaga anticipata, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, in 2012, cand se facea GUVERNUL MRU. Am refuzat direct si astfel mi-a spus fara jena ca o sa-l puna pe Dragoi, ceea ce s-a si intamplat. Gandind retroactiv, este evident ca Radu avea putere la acea vreme. Il sprijinea pe Basescu, era ofiter acoperit SIE, ba chiar si fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE si avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Basescu nu a deranjat pe nimeni initial. Se credea ca totul va merge la fel. Gabi Marin si alti lideri din consortiu se dusesera sa pupe papucul noului sultan crezand ca totul va continua pe aceleasi sinapse, doar neuronii vor fi altii. In plus, in perioada 2000-2004, Opozitia a primit si ea cateva farame si atentii, pentru ca nu se stie ce iti aduce viitorul. Imi aduc perfect aminte ca, dupa intalnirea cu noii alesi, visau deja la aceiasi cai mari, fusesera linistiti si luasera girul Noii Puteri. Cel putin asa credeau atunci. Afaceristii romani dusesera ipocrizia si curvasaria morala la paroxism, dar au avut surpriza ca Basescu sa-i depaseasca cu mult, si chiar din prima clipa. Una li s-a spus in fata si alta au primit. Ba, chiar au inceput sa fie haituiti. In 2007, la referendumul de demitere, erau deja toti in tabara adversa presedintelui si aveau o ura profunda pe el si pe tiitoarele sale. Cand Udrea afirma azi ca nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevarat, cel putin pana in 2012, cand am plecat eu, tot sectorul din IT o injura cu spume. Sunt convins ca Udrea improasca si cu adevaruri si cu inventii, dar de aceasta afirmatie sunt absolut sigur.

In guvernarea Tariceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decat pe vremea lui Nastase, pentru ca acum eram in plin boom economic si erau bani prea multi la guvern, risipa era de-a dreptul fara limite. Ca sa va dau un exemplu, presedintele Asociatiei Orbilor s-a dus la Vosganian sa-i ceara 100.000 si Vosganian, generos, cu casa plina, i-a dat 1 milion. La doar cateva luni incheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, in campania pentru legislative, in 2008, cand Predoiu candida la Buzau si s-a dus la Tariceanu sa se planga ca nu ia bani, acesta i-a raspuns: “Pai nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban spaga, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat paturi la oameni si l-au votat. Predoiu are insa marea vina ca a delegat sectorul Achizitii si, drept urmare, Alina Bica, in mandatul Boc a putut sa faca ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, il reprezenta pe Basescu si in rest se facea ca ploua.

Lumea IT-ului a fost insa profund zdruncinata in timpul guvernarii Boc. Astia erau total dezorganizati, erau flamanzi, mult mai lacomi decat cei de dinainte si erau foarte multi decidenti. Cand Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul soc a fost ca i s-a cerut sa dea tribut si pentru afacerile in derulare facute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat si i-a spus noului ministru PDL: “Inteleg sa impartim ce muncim impreuna, dar ce am muncit cu altii ramane asa!”. “Munca” insemna aranjarea licitatiilor, fixarea sinapselor si impartirea prazii.

Evident ca s-a iscat un scandal monstru intre Gabi Marin si Gabi Sandu. Aici a aparut mediatorul-sef, Bogdan Chirieac. Cand afacerile au luat o amploare si mai mare, a aparut Niro, care de fapt i-a impacat pe toti, contra unui comision.

Pentru a intelege cum a ajuns Dorin Cocos in afacerile cu IT, desi saracul nu cred ca stia nimic despre calculatoare, trebuie sa ne intoarcem in anii 2000-2004, cand la restaurantul Trei Cocosi din Parcul Herastrau se puneau la cale toate sinapsele coruptiei. Clienti nelipsiti erau Chirieac, Miki Spaga zis Bebita si elvetianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret si circumspect, vazand ca Dorin Cocos, botezat si Gorgorin, incepuse nu doar sa serveasca la masa, dar si sa faca uneori cartile.

Sa analizam sinapsele una cate una, cu argumente si detalii.

Sinapsele care pleaca de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nasul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR in 2000. Chirieac devine un pion important dupa campania din 2000, facand legatura intre multinationale si partide. Chirieac achizitioneaza de la Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, un apartament langa Piata Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achizitioneaza si el un apartament in acelasi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari si Petrescu ii plateste lui Lustig si apartamentul sau. Chirieac primeste de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeste de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui in campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uita de Stolojan si Mugur Isarescu, desi stie ca nu au sanse in fata Bunicutei in campanie. Doar Vadim nu primeste nimic. Adrian Vasilescu primeste banii pentru campania lui Isarescu, desi nici el nu crede in succesul acestuia. Chirieac ii da 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo in casa, pe str. Episcopiei si, in acelasi timp, pregateste cu Miki Spaga achizitionarea de catre sicilian a Siderca Calarasi. Chirieac vrea sa faca televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sarbu ii cere sa vanda emisiunea inainte de a fi produsa. Sarbu imi vinde mie emisiunea ProVest, 10 editii, contra 30k dolari, urmand sa impart cu el, dupa ce imi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie sa caut publicitate. Reusesc sa vand publicitate la Ductil Steel, Sanofi si Aventis de peste 60k dolari. Sarbu incaseaza cei 60k, dar uita sa-mi mai dea vreun ban. Teapa! Ma duc la Londra si, intamplator la o cina in casa la Charles Franck, presedintele de atunci la EBRD, o gasesc invitata pe Janine. Deschid discutia despre Sarbu si il fac tepar si neserios. EBRD tocmai dorea sa imprumute pe CME cu multi bani. Pentru a nu-si pierde imaginea pe piata londoneza, Adrian Sarbu imi plateste a doua zi toti cei 60k din afacerea ProVest, invocand intarzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea multi bani spaga si nu mai avea de unde. Evident ca nu ii cred povestile. Chirieac are ca invitati la ProVest redactia Europei Libere, finantez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei si incepe sa-i faca voalat securisti. Aici am primul dubiu. Chirieac ii paseaza contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vilcu, care incepe sa le santajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amanunte aceste santaje.

La Restaurantul Trei Cocosi, il cunosc pe Dorin Cocos– Gorgorin, si pentru prima oara pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divortase si ne prezinta ultima achizitie. Udrea, in tricou mulat si blugi stramti parea scoasa din Discoteca Herastrau, care era la doi pasi de restaurant. Toti de la masa fac misto, eu le spun ca fata are tupeu si o sa faca un drum lung si de succes, nici macar Gorgorin nu imi da dreptate. O s-o reintalnesc pe Udrea dupa multi ani, intr-un avion de Viena, unde am stat alaturi, culmea, la economic.

Chirieac scrie contra fratilor Micula, unul dintre ei vine la masa, ii ofera un plic cu 10k dolari si apoi Chiriac suna la redactie, la Lelia Munteanu: “Opreste atacurile contra fratilor “Suc”, dar da-le drumul peste o luna si o sa dau vina pe CTP, ca el e de vina, si mai luam ceva de la ei.”

2000, marire de capital la WBS, Clubul Diplomatilor, printre actionari Terruzzi – CEO la Exxon Europa, Gruttadauria, patron la Ductil, fratii Fila, J. C. – CFO la Microsoft. Chirieac il aduce pe Isarescu, prim ministru la acea vreme, intalnirea e fructuoasa, strainii sunt toti dornici de investitii in Romania, multi le-au si facut, pacat ca Isarescu va fi inlocuit cu Nastase. Chirieac imi spune ca Isarescu si Vasilescu vor 5% din firma, ii dau cadou si apoi aflu ca era o minciuna, saracii nu cerusera nimic, era inventia lui Chirieac.

Gabi Marin de la Omnilogic isi da copilul la liceul de aici, din Elvetia, doar pentru ultimii doi ani. Gabi Marin ii sugereaza lui Nastase acelasi liceu si asa Mihnea ajunge elev aici in 2007. Nastase il aduce impreuna cu Mihnea si pe Edy Popa, fiul patronului Eddy Spedition. Multe dintre camioanele Eddy Spedition vor contine si saci cu bani. Chirieac ajunge salariat la Omnilogic, pe contract de colaborare, asa isi incasa partea lui din spaga. Gabi Marin isi deschide cont la WBS, 500k dolari, banii sunt pe contul lui de la BSI si vin din Austria, de pe un cont cifrat. Cartea de credit e pe numele fiului sau, dar cu o singura notare WBS Holding. Gabi Marin isi schimba sediul, noul sediu il face Luca G., arhitect elvetian, prietenul meu, in casa caruia stau actualmente cu chirie. Gabi Marin face plati pe conturile cifrate ale familiei Nastase sau ale principelui Dimitrie Sturdza.

Vazand ce face Chirieac, il fortez sa vanda actiunile la WBS lui Georges Madevat, care-l plateste cash. Scap si de actionarii de la Ericsson si devin actionar majoritar la WBS abia in 2006. Lundin fura de la WBS, in calitate de CEO, in sase luni, aproximativ 1 milion de dolari, il dam afara. Toti strainii raman cu mine si continuam sa facem bursa. Intra actionar cu 10% Orest Robciuc, cumnat cu varul lui Bush Jr. iar Irina Socol de la Siveco imi este impusa actionar la Sibex. Ericsson se retrage cu castiguri foarte bune in bursa, mai ales pe caderea din 2001 si pe cresterea actiunilor Ericsson din 2001-2006.

Apare in ecuatie cabinetul de avocatura ZRP si implicit Catalin Predoiu. Prin el ajung sa-l cunosc pe Daianu si apoi pe Coldea. Asta insa…. in episodul urmator. Tineti aproape, daca supravietuiesc o sa va termin povestea”, a scris brokerul CRISTIAN SIMA pe blogul sau mareaspovedanie.ro.

Sursa foto: facebook.com


1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *