Cornel Pieptea: In cazul arestarii preventive, mandatul lui Sorin Oprescu se suspenda

sorin oprescu, arest la domiciliu, dosar dna, primar general suspendat, tribunalul bucuresti, luare de mita, abuz in serviciu, trafic de influenta

Mandatul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, se suspenda daca se decide arestarea preventiva, a declarat duminica viceprimarul Bucurestiului Cornel Pieptea.

„Primarul general Sorin Oprescu a fost retinut pentru 24 de ore, urmeaza ca dupa aceste 24 de ore justitia sa ia o decizie. Justitia trebuie lasata sa isi urmeze cursul independent. In cazul in care primarul va fi eliberat si isi va putea exercita sarcinile de serviciu va reveni la Primarie. In cazul in care se va decide continuare prin arest preventiv, conform Legii nr. 215/2001, Legea administratiei publice locale, mandatul primarului se suspenda”, a spus Cornel Pieptea.

Potrivit lui Cornel Pieptea, acest act administrativ este emis de prefectul Municipiului Bucuresti. „Ulterior Consiliul General va alege dintre cei doi viceprimari existenti in momentul de fata un viceprimar care sa preia toate atributiile primarului general. Daca decizia va fi aceea de a fi eliberat si practic primarul este considerat nevinovat, el va reveni si va ocupa functia pe care o are in momentul de fata”, a precizat viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea.

In opinia sa, Sorin Oprescu nu mai are legitimitatea pentru a ocupa aceasta functia de edil general al Capitalei. „Cred ca odata primarul general Sorin Oprescu retinut pentru 24 de ore acesta nu mai are legitimitatea pentru a ocupa aceasta functie reprezentativa pentru Bucuresti si nu mai are forta necesara pentru a realiza si conduce o primarie atat de mare. Sa nu uitam ca Primaria Municipiului Bucuresti, care are un buget de aproape 1 miliard de euro, deserveste 2 milioane de locuitori”, a adaugat Cornel Pieptea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *