Ce spune CONSTITUTIA despre dizolvarea PARLAMENTULUI

ordonanta 55, parlament decimat, politicieni traseisti, laura codruta kovesi, dosar incendiar, dna,

DIZOLVAREA Parlamentului pare la momentul actual una dintre cele mai bune SOLUTII pentru revigorarea clasei politice dar realizarea acestui demers se poate face numai in conditiile destul de complicate prevazute in CONSTITUTIE

Deputatii au respins definitiv, in urma cu cateva zile, proiectul de lege privind votul prin corespondenta pentru romanii cu domiciliul sau resedinta in strainatate. Acest gest al alesilor a adus in prim-plan problema dizolvarii Parlamentului. Recent, Daniel Tecu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Romani din Europa (FADERE), a sustinut ca va cere dizolvarea Parlamentului daca alesii vor continua sa ignore votul prin corespondenta.    „Suntem profund ingrijorati de atitudinea dispretuitoare pe care parlamentarii romani o au fata de romanii din diaspora.

Daca actualul Parlament va continua sa refuze discutiile pe marginea Proiectului de Lege, vom fi nevoiti sa cerem Presedintelui Romaniei dizolvarea acestuia. Cred ca aceasta este datoria lor, sa creeze cadrul legal pentru respectarea drepturilor constitutionale, unul dintre acestea fiind dreptul de a vota“, a spus Daniel Tecu, presedinte FADERE.    „Puterea de a dizolva ar trebui s-o aiba presedintele“   Ioan Stanomir, specialist in drept constitutional, sustine ca un eventual demers de dizolvare a Parlamentului se poate face doar in situatia in care exista doua tentative esuate de formare a Guvernului. „Dupa 60 de zile in care aceste tentative au avut loc, presedintele Klaus Iohannis poate cere dizolvarea Parlamentului. Insa dincolo de asta, datoria opozitiei e sa incerce sa controleze puterea, prin presiuni si critici. Numai astfel majoritatea parlamentara poate fi controlata“, ne-a declarat Ioan Stanomir. Acesta mai sustine ca in Constitutia revizuita ar trebui sa existe o prevedere care sa stipuleze ca presedintele are dreptul de a dizolva Parlamentul. „Klaus Iohannis trebuie sa aiba prerogativul dizolvarii Parlamentului, pe modelul francez. Doar astfel isi poate crea o majoritate cu care sa lucreze si pe care sa se poata baza“, sustine Ioan Stanomir.

Ce prevede Articolul 89 din Constitutie : ( 1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari.    (2) In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.   (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele sase luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici in timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.    Despre necesitatea dizolvarii Parlamentului a scris si Dan Ionescu, consultant politic si blogger adevarul.ro. Acesta sustine ca dizolvarea actualului Parlament este singura solutie pentru salvarea unei institutii vitale pentru un sistem democratic. In opinia sa, modul de functionare al actualei clase politice risca sa afecteze ideea in sine de parlamentarism.
Sursa text: adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *