Accident teribil: Trei tineri au murit in Brasov

accident

Trei tineri – doi baieti si o fata, cu varste intre 19 si 23 de ani – au murit, iar alti doi au fost raniti grav intr-un accident produs, in noaptea de sambata spre duminica, la Brasov, dupa ce masina in care se aflau s-a izbit de un stalp de iluminat si s-a rupt in doua bucati.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Brasov, comisarul sef Liviu Naghi, accidentul s-a produs in jurul orei 1.00, cand un tanar de 19 ani din Brasov, care conducea cu viteza excesiva pe strada Carpatilor a pierdut controlul asupra volanului, la iesirea dintr-o curba usoara la stanga, si autoturismul a iesit de pe sosea, lovind un stalp de iluminat.

In urma impactului puternic, autoturismul s-a rupt in doua, partea din spate fiind proiectata pe o distanta de 10-15 metri, iar toti cei cinci tineri care se aflau in masina au fost aruncati afara pentru ca nu purtau centuri de siguranta, a afirmat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov, capitanul Ciprian Sfreja.

„In urma impactului, autoturismul s-a rupt in doua bucati, iar toti cei trei pasageri de pe bancheta din spate au decedat. Unul dintre ei a murit pe loc, iar ceilalti doi au fost suspusi manevrelor de resuscitare, dar nu au raspuns”, a declarat, duminica Ciprian Sfreja.

Astfel, au murit doi tineri in varsta de 23 de ani si o fata de 19 ani, in timp ce soferul, care are tot 19 ani, si pasagera din dreapta sa, in varsta de 18 ani, au fost grav raniti si au fost transportati la Spitalul Judetean Brasov.

Soferul si pasagera din dreapta erau constienti la sosirea echipajelor de salvare, tanarul suferind un traumatism cranio-cerebral, iar fata – o fractura la piciorul stang si acuzand dureri la torace.

ISU Brasov a intervenit cu trei echipaje SMURD si doua ambulante la acest accident.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *